Concursul anual de limba română din TokyoJaponezii care s-au încumetat să învețe limba română își pot demonstra abilitățile de vorbire și înțelegere a acesteia într-un concurs organizat anual în Tokyo de Asociația de Afaceri Japonezo - Română, la inițiativa d-lui Daniel Alexandru Beres. Concursul de limba română din Tokyo a fost organizat pentru prima dată pe data de 19 ianuarie, 2013, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Concursul de limba română din Tokyo, ediția a 3-a
„Când am înființat JRBA nu mă așteptam ca într-o bună zi să avem un concurs de limba română în Tokyo. Imediat după înființarea asociației, pentru a atrage membri, am început să predau limba română la sediul nostru din Tokyo. A fost un început anevoios. În primul an am avut un singur elev care, fiind extrem de conștiincios, m-a determinat să nu renunț la cursuri. În al doilea an am avut doi elevi. În al treilea an am ajuns la 10 elevi iar acum pot spune ca avem peste 70 de membri JRBA din care aproximativ 30 studiază limba română. Între timp cursurile de limba română s-au diversificat și am început să apelăm și la alți profesori însă o dată pe lună continui și acum să predau gratuit limba română tuturor celor interesați. Sper ca numărul iubitorilor de limba română din Japonia să continue să crească și la concursurile noastre să se înscrie din ce în ce mai mulți concurenți.” ne spune inițiatorul proiectului.
De la Ziua Culturii la Ziua Limbii RomâneÎn anul 2010, ziua de 15 ianuarie, data nașterii poetului Mihai Eminescu, a fost declarată drept Ziua Culturii Naționale. Această zi are rolul de a stimula organizarea unor manifestări care să sublinieze importanța patrimoniului cultural național al României. Primele trei ediții ale concursului de limba română din Tokyo au fost organizate ca o celebrare a Zilei Culturii Naționale. Edițiile 4-5 au fost organizate în preajma Zilei Limbii Române, celebrate pe 31 august.
Ediția următoareEdiții trecute>> 2018.09.09: Concursul de limba română din Tokyo - Ediția nr. 5
>> 2017.09.10: Concursul de limba română din Tokyo - Ediția nr. 4 >> 2015.01.31: Concursul de limba română din Tokyo - Ediția nr. 3 >> 2014.06.28: Concursul de limba română din Tokyo - Ediția nr. 2 >> 2013.01.19: Concursul de limba română din Tokyo - Ediția nr. 1 |
|
Copyright (C) 2007 - 2019 JRBA. Toate informațiile cuprinse pe acest website (text, imagini, fișiere audio sau video) aparțin Asociației de Afaceri Japonezo - Române și nu pot fi copiate și sau utilizate fără aprobare în scris. Excepție fac articolele din secțiunea Evenimente care pot fi preluate și republicate fără aprobare cu condiția specificării sursei originale. Vă mulțumim pentru înțelegere.